Dezastru în carantină, în apartamente recent inaugurate: ”Şi maimuţele din junglă dacă ar fi fost ţinute în acele încăperi şi tot nu ar fi reuşit să lase asemenea dezastru”

Imagini cu dezastrul lăsat de mai multe persoane aflate în carantină, în apartamentele puse la dispoziție de Primăria din Galați au fost postate de viceprimarul Galațiului, pe pagina de Facebook. Imaginile sunt de-a dreptul revoltătoare, cu atât mai mult cu cât edilul a postat și cum arătau apartamentele înainte ca acestea să fie ”invadate”.

Pare greu de crezut că în doar 14 zile persoanele au putut distruge tot, ba mai mult aceștia au lăsat în urmă o mizerie de nedescris.


Iată ce a scris viceprimarul Picu Apostol Roman:

”CINE-I OM ȘI CINE-I CÂINE?
Nu vreau ca prin această postare să aduc atingere celor care au stat în carantină și care au avut un comportament decent. Sunt obligat să aduc în fața dumneavoastră însă și comportamentul de un primitivism înfiorător al unor așa-ziși cetățeni cărora li s-a pus totul la dispoziție pe perioada carantinei și care au înțeles că trebuie să-și bată joc de România, de Galați și de munca unor oameni dedicați. Pentru exemplificare voi posta 14 poze cu felul în care au fost primiți și 26 poze cu dezastrul lăsat în urma lor.

Mai lansez o temă de discuție: Cum Doamne iartă-mă aflu de oameni cărora li s-au anulat biletele de avion plătite de către ei personal, neputând ajunge în țară, iar unora li se pun la dispoziție curse de avion umanitare, autocare, dube, etc?
Nu cumva anumite țări profită de pandemie ca să-și facă curățenie în ogradă? Nu mai sunt cu toții cetățeni europeni?

Cu prețuire, viceprimar Picu Apostol Roman!”

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments