Povestea Elenei, o romanca plecata la munca in Italia, este dramatica.
„Mancam o bucata de paine sub cearsaf, cu lacrimi”.
Povestea romancei care a fost servitoare la „palat” in Italia arata chinul pe care-l indura femeile care au luat drumul strainatatii, in cautarea unei vieti mai bune.
Elena a marturisit ca a plecat in lume cu gandul de a nu se lasa umilita, insa a ajuns „servitoare” la palat, unde muncea pana a epuizare pentru „contesa”.
A ingrijit batrani care faceau economie la apa calda si la hartie igienica, dar si alti pensionari care ii „numara si imbucaturile”.
„In Italia mi-am inceput activitatea la Palermo, nu stiam sa vorbesc italiana, eram platita cu 500 de euro si aveam un palat de casa de curatat caci lucram pentru contesa Ana, care ma chema si nu pe nume.avea 3 etaje cu balcoane de jur imprejur, eu trebuia dimineata sa sterg praful de pe frunzele plantelor.
Trebuia sa stau drepti langa masa cand ele mancau, ca sa le servesc, trebuia sa spal lenjeria intima la mana, trebuia sa curat movile intregi de obiecte de argint, ca mi se intorceau matele de la mirosul solutiei de curatat.
Mancare putina, caci acasa la mine traiam cu cartofi, asa spunea fata contesei. Asteptam seara, ca sa iau cate o bucata de paine de unde o aruncau si sa o mananc sub cearsaf, cu lacrimi”, a spus Elena, despre primul loc de munca in Italia.
Femeia a povestit si despre cum a ajuns sa ingrijeasca doi batrani care faceau economie drastica la apa si la hartie igienica.
„Nu se spala mult, nu se facea baie des, nu se manca multa carne si peste, ci buruiene de pe camp, pe care le culegea sau le cumpara batrana.
In prima zi de munca, am gasit in baie pe rezervorul de apa de la wc, 4-5 bucatele de hartie igienica si bineinteles le-am aruncat, scandalul a fost mare, de ce le-am aruncat?
Babuta se stergea cand facea pipi o data si le mai folosea o data, atunci i-am propus sa le agatam afara pe franghie in carlige, a ras, s-a uitat incrucisat, dar nu a mai facut gestul.
Ea trebuia sa faca pipi de 3-4 ori ca sa traga apa o data, am stat de vorba cu ei, cu baietii, am clarificat si am continuat munca. in timp lucrurile s-au schimbat, ori erau mai buni, ori mai adaugau la bani, dar totul discutand, mereu am spus ceea ce nu mi-a convenit”, a mentionat ea.
In cautarea unui loc de munca mai bine platit, Elena a ajuns sa lucreze ca menajera la un hotel de cinci stele si apoi a ingrijit un batranel care ii „numara si imbucaturile la inceput”.
în străinătate banii nu pică din cer. Fiecare om, fiecare femeie, fiecare copil, când a ajuns într-o țară străină, s-a simțit ca un pește pe uscat. La propriu. Era singur.
El și noul șef sau noii colegi. Ea și șeful. Copilul și învățătorii. O limbă nouă, un loc nou, nimeni pe care să te poți baza.
Nu numai că n-ai pe cine conta atunci când dai de greu: trebuie să stai în alertă, să ai grijă cine-ți este prieten, cui oferi încrederea ta și în ce fel de grup ajungi.Un om nu pleacă de acasă, printre străini, de dragul vieții.
Nu, pleacă pentru ceva mai bun. Să nu credeți că o persoană este așteptată cu brațele deschise printre străini, din păcate nu avem o faimă bună.
Să nu credeți că lucrurile merg ca pe roate, că ajungi, te angajează cineva imediat, îți oferă o casă, un contract și lucrurile merg super bine.
Basme, povești pe care unii oameni, cei care stau cu mâinile în buzunar pierzând ziua pe la colț de stradă, le-au spus pentru a se simți mai puțin putori.
În spatele bunătăților aduse în țară, a cadourilor și ale surprizelor se ascund lacrimi, momente de tristețe și singurătate, înjosire și sacrificii.
Dacă n-ați încercat măcar o zi, dacă n-ați fost în pielea unui om care nu-nțelege nici măcar un cuvânt din ceea ce i se spune.
Dacă nu știți ce înseamnă să te trimită după sapă și să te întorci cu furcă pentru habar n-ai, dacă nu știți ce înseamnă să n-ai prieteni pentru că ești străini, atunci n-ai dreptul la o părere.”
