Procurorul șef european, Laura Codruţa Kovesi, a fost desemnată drept personalitatea publică a anului


Laura Codruţa Kovesi a fost desemnată personalitatea publică a anului de publicaţia londoneză Emerging Europe. Kovesi este în prezent procuror-şef european.

“Neobosita doamnă Kovesi s-a remarcat prima dată în România în rolul de șef al Direcției Naționale Anticorupție, în 2013. În cei cinci ani petrecuţi în funcție, ea a supervizat trimiterea în judecată a mii de politicieni corupți. Primari, parlamentari și chiar foști prim-miniștri au fost găsiți vinovați și condamnați la închisoare”, a informat Emerging Europe.

“Acest premiu este în semn de recunoaștere a muncii remarcabile a doamnei Kovesi în calitate de șef al DNA, unde a devenit un model pentru alte agenții anticorupție din Europa și un simbol al luptei împotriva corupției și consolidării statul de drept”, a declarat Andrew Wrobel, partenerul fondator al Emerging Europe.

“Numirea ei ulterioară ca prim procuror european doar confirmă rolul important pe care l-a jucat și îl va juca în continuare în lupta împotriva corupției”, a adăugat el.

Premiile Emerging Europe Awards 2020 sunt la a treia ediţie şi fac parte dintr-un program care prezintă ce este mai bun în Europa: personalităţi, organizaţii publice şi private, proiecte şi iniţiative.

Printre precedenţii laureaţi se numără Kristalina Georgieva, directorul Fondului Monetar Internaţional, şi profesorul Gunter Verheugen, fost vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Sursa: libertatea.ro

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments