Statisticile arată că transportul aerian este cea mai sigură modalitate de călătorie de pe Pământ. Tocmai regulile stricte și controalele tehnice severe fac posibil ca milioane de pasageri să treacă în fiecare zi peste fobia zborului și să aibă încredere că vor ajunge în siguranță la destinație, oriunde ar fi aceasta.
Dar ce se întâmplă când tocmai oamenii care ar trebui să urmeze regulile decid să le încalce în cel mai flagrant și stupid mod cu putință? Pe 20 octombrie 1980, un avion Tu-134 A decola de pe aeroportul Koltsovo (în Munții Urali) îndreptându-se spre Groznîi, în Cecenia. Era ziua în care avea să se petreacă una dintre cele mai stupide catastrofe din istoria aviației.
Pentru cei 85 de pasageri ai zborului Aeroflot 6502 era un zbor de rutină. Însă pilotul Alexander Kliuiev simțea că are nevoie de puțină adrenalină…
Avionul tocmai se apropia de aeroportul Kurumoch, pentru escala prevăzută în programul de zbor, când copilotul Ghenadi Jirnov a propus o provocare extravagantă. Kliuiev a fost de acord imediat și a pus pariu că putea ateriza „legat la ochi” (deși unele relatări spun că au fost trase perdelele în cabina de zbor).
La ora 15:48, la înălțimea de 400 de metri, cei doi piloți au început „pariul”. Renunțând la controlul vizual și asistența prin radio, Kliuiev a început aterizarea.
La altitudinea de 65 de metri, avionul a emis un avertisment de apropiere de pământ. Sigur pe sine, Kliuiev a ignorat semnalul și a continuat aterizarea, având câmpul vizual complet obturat.
La 15:50, avionul a atins pământul, la viteza de 273 de kilometri pe oră. După ce trenul de aterizare s-a rupt la impact, avionul a mai făcut un salt uriaș în sus.
Aripa dreaptă s-a desprins, iar cea stângă s-a rupt în două. Avionul s-a rostogolit, oprindu-se cu susul în jos, și a luat foc. 63 de oameni au fost uciși pe loc, inclusiv patru dintre cei șapte membri ai echipajului. Alți șapte oameni aveau să moară mai târziu, la spital.
Sergei Churilov, un polițist din orașul Samara, avea să declare:
„Era seara de 20 octombrie. Eram la datorie când m-a anunțat radioul: Toate mașinile disponibile să vină imediat la aeroport! Avem nevoie de ajutorul vostru! Un avion arde pe aeroport!”
„Când am ajuns acolo, am crezut că două avioane se dezmembraseră și am văzut o aripă mare care ardea lângă pistă. Încă îmi amintesc că am văzut o femeie care se apleca din cabină, oferindu-le salvatorilor corpul unui copil.”
„Am văzut copilotul cum iese din cabină, își trage respirația și intră înapoi ca să ajute pasagerii. Între timp, pompierii se luptau cu flăcările și poliția s-a dispersat la 150 de metri de avion și a izolat zona.”
Șeful pompierilor, A. K. Karpov, li-a amintit și el ce a văzut când a intrat în cabina avionului:
„Scena oribilă m-a zguduit: numărul morților, mirosul de carne arsă, mirosul sufocant de piele arsă. Doar purtând o mască de gaze puteai sta acolo. M-am urcat în cabină și am văzut morții, încă legați cu centurile de siguranță.
„În timpul prăbușirii, avionul se întorsese cu susul în jos și toate scaunele atârnau de partea de sus, ca din tavan. Am văzut pe podea un copil într-un costum albastru – adică pe tavanul care devenise acum podea. Copilul părea să respire și m-am gândit că ar putea supraviețui.”
„Eram aplecat asupra lui când cadavrele au început să cadă pe mine. Centurile de siguranță se topiseră și cedaseră. Cadavrele au început să cadă peste salvatori, unul câte unul.”
Copilotul Jirnov, care după accident a încercat să ajute cât mai mulți pasageri, a murit de infarct în drum spre spital. Pilotul Kliuiev a supraviețuit și mai târziu a susținut că a încercat o astfel de aterizare „pentru a-și testa abilitățile de zbor”.
A fost condamnat la 15 ani de închisoare și eliberat după doar șase ani de detenție.
Fotografiile de la locul catastrofei au fost făcute de șeful pompierilor, Karpov. Ofițerii KGB au sosit la câteva minute după accident, acționând imediat pentru a controla scurgerile de informații.
Pozele lui Karpov au devenit publice abia câțiva ani mai târziu, după căderea URSS.