Un barbat a fost retinut pentru ca a transferat un milion de euro din contul altei persoane, cu un buletin fals

Poliţiştii sibieni l-au reţinut, miercuri, pe un bărbat din Cisnădie care a încercat să transfere un milion de euro, cu un buletin fals, într-un cont din străinătate, potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ). “Un bărbat din Cisnădie a fost reţinut astăzi de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu fiind bănuit de săvârşirea mai multor infracţiuni / acesta ar fi încercat să transfere 1.000.000 de euro din contul bancar al victimei. În dimineaţa acestei zile, în urma activităţilor informativ-operative şi de cercetare penală desfăşurate de către specialiştii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu, cu sprijinul de specialitate al lucrătorilor din cadrul Biroului Operaţiuni Speciale Alba Iulia, au reuşit identificarea şi probarea activităţii infracţionale a unui bărbat din Cisnădie, bănuit într-un dosar cu un prejudiciu de 1.000.000 euro”, a anunţat IPJ Sibiu.

Potrivit sursei citate, în noiembrie 2019, sibianul din Cisnădie s-a deghizat să semene cu victima, un alt sibian, şi şi-a făcut un buletin fals pe numele acestuia.

Aşa s-a dus la o bancă din Cisnădie, de unde a încercat să transfere milionul de euro. “În fapt, în urma amplelor activităţi desfăşurate, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu au stabilit că în perioada 6 – 25.11.2019, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, domiciliat în Cisnădie, prin falsificarea actului de identitate al părţii vătămate şi prin deghizare ar fi indus în eroare angajaţii unei unităţi bancare, cu sucursală în municipiul Sibiu, reuşind transferul, din conturile persoanei vătămate, a sumei de aproximativ 1.000.000 Euro într-un cont din afara ţării.

De asemenea, acesta ar fi solicitat şi obţinut în aceeaşi perioadă carduri bancare ataşate conturilor persoanei vătămate, carduri de pe care a retras în mod succesiv suma totală de 18.000 lei”, mai spun cei de la IPJ Sibiu.

Bărbatul care a încercat să fure milionul de euro este reţinut pentru 24 de ore.
Sursa: AGERPRES.ro

Scrie un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notify of
loading...