VIDEO: Înmormântare cu lăutari şi oameni în centrul oraşului, în plină criză de coronavirus

Înmormântare cu lăutari și zeci de oameni la Onești, prin centrul orașului, fără frică de coronavirus. În ciuda resticțiilor impuse de autorități, cortegiul funerar a traversat orașul prin centru, fără ca polițiștii să intervină.

România e în plină epidemie de coronavirus și sunt mai multe restricții impuse de autorități, inclusiv interzicerea adunărilor cu mai mult de 50 de oameni. Interzicere care nu a împiedicat desfășurarea unei înmormântări la Onești, cu lăutari și zeci de oameni veniți să conducă mortul pe ultimul drum.

“Unde o fi poliția comunitară? Ne merităm soarta, suntem de plâns! Nu respectăm reguli elementare, care trebuiesc respectate în acest moment!”, “Poliția locală doarme?Autoritățile locale se supără când spunem că sunt plătiți din banii noștri și nu fac nimic pentru comunitate. Acum să vedem cu câți bani ne facem la buget de la amenzi?”, sunt doar câteva dintre zecile de mesaje adăugate la filmarea postată pe o pagină de socializare.

Scrie un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notify of
loading...