VIDEO: Iohannis avertizează că nu am scăpat de ce e mai rău: „Ne așteptăm la o creștere a infecțiilor, lucrurile vor fi și mai grave”

Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că România urmează să intre în cea mai grea etapă din cauza coronavirusului, în care infecțiile vor crește iar situația se va agrava.

Iohannis a mers să inspecteze spitalul militar de campanie
Șeful statului a mers, sâmbătă, să inspecteze Spitalul Militar de Campanie ROL II, ridicat în incinta Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” Otopeni.

Iohannis s-a întâlnit cu militari și oficiali purtând mănuși și mască de protecție, le-a declarat celor prezenți că „Arată bine aici”, după care a solicitat jurnaliștilor să oprească aparatele de filmat.

Președintele României a declarat în timpul vizitei la spitalul de campanie că acesta este gata și va fi dat în funcțiune peste câteva ore, afirmând totodată că țara noastră este cât se poate de pregătită pentru a face față epidemiei de coronavirus.

„După această criză vom face o evaluare la sânge a întregului sistem spitalicesc din Romînia și vom ua toate măsurile pentru a avea dotările cu care să facem față oricăror dezastre. Suntem pregătitți dar vom lua măsurile pentru a fi și mai pregătiți”, a promis Iohannis.

Președintele spune că ne așteaptă o perioadă foarte grea
Șeful statului a profitat de ieșirea publică pentru a îndemna, din nou, cetățenii să nu părăsească domiciliul, afirmând că ne vom confrunta cu o situație și mai gravă în perioada imediat următoare.


„Evitați contactul cu alți oameni, evitați cu orice preț să vă întâlniți într-un loc închis cu mai mulți oameni.
Este o perioadă grea, foarte grea, din păcate, lucrurile în continuare vor fi mai grave.

Ne așteptăm din păcate la o creștere a numărului bolnavilor, dar vedem cu toții că și statul se pregătește din ce în ce mai bine și ca și românii să fie tot mai pregătiți și să respecte aceste norme”, a mai precizat Iohannis.

Șeful statului a încheiat discuția cu presa declarând că doar împreună vom trece peste această criză cauzată de pandemia de coronavirus.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments