Un bărbat a ignorat regulile de carantină împuse în Spania, în încercarea disperată a autorităților de a pune frână răspândirii noului coronavirus, iar imaginile cu el au ajuns virale pe Internet.
Polițiștii l-au oprit pe bărbat, care purta un costum de dinozaur, mai exact de Tyrannosaurus Rex, și se plimba pe străzile pustii din Vistabella, Murcia, scrie Daily Mail.
În fața polițiștilor, acesta a spus că a ieșit pe stradă doar pentru a arunca gunoiul.
Pentru aventura sa costumată, bărbatul a primit avertisment de la polițiști.
Spania este a doua ţară cea mai lovită de coronavirus din Europa, după Italia, având la această oră peste 500 de morți și 11.800 de infectați.