Atenție la gesturi! Bărbat din capitala săltat de Poliție după ce ar fi scuipat o tânără

Un bărbat care a scuipat spre o tânără aflată într-un autoturism a fost săltat de polițiștii din Capitală și dus la secție, pentru verificări. Agenții s-au sesizat în urma unei postări pe internet.

„În urma postării pe rețele de socializare a unor informații referitoare la un bărbat care ar fi scuipat în trafic un conducător auto, polițiștii bucureșteni l-au identificat pe cel în cauză în mai puțin de 30 de minute de la sesizare”, a precizat Grupul de Comunicare Strategică.
Bărbatul a fost depistat în trafic de polițiști ai Secției 18 și condus la audieri la Secția 21, competentă teritorial.

Polițiștii fac verificări pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt.

Fapta bărbatului este considerată gravă, deoarece virusul COVID-19 (coronavirus) se poate transmite prin salivă.

Bărbatul circula cu un scuter, când a scuipat spre o tânără aflată într-un autoturism.

„Dementul ăsta, cu B-62DGP, tocmai m-a scuipat în mașină, pe geamul pe care îl aveam deschis la mașină.
Am tras mașina pe dreapta, tremur, nu-mi vine să cred ce tocmai s-a întâmplat. M-a umplut de scuipați pe față, pe haine.
Sunt în stare de șoc! Nu știu ce am de făcut acum”, a scris femeia, pe Facebook.

Scrie un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notify of
loading...