Mesajul unui băiat de la sat pentru ministrul Educaţiei: „Doamna ministru, vă rog, daţi-mi internet, să învăţ!”

Niculae Creţu are 14 ani şi trăieşte într-o casă cu poartă albastră din satul dobrogean Lipniţa, la 10 kilometri sud de Ostrov și de brațul Dunării.

Niculae vrea să se facă mecanic auto, deşi e genul de elev care se descurcă mai bine la română decât la ştiinţele exacte. E timid şi gânditor, foloseşte cu naturaleţe cuvinte noi precum “anticipat” sau “adaptat”.

Niculae s-a gândit în pragul casei la mesajul pentru ministrul Anisie
Anticipat. Anticipat e mesajul de mulţumire pe care băiatul îl adresează ministrului educaţiei, Monica Anisie. “Doamna ministru, sunt sigur că veţi înţelege situaţia noastră”. De când au fost suspendate cursurile, Niculae, care e în clasa a VII-a, nu a putut să urmeze nici un fel de lecţii. “Şi înainte aveam probleme, când profesorii ne dădeau temele pe telefon. Îmi ziceau să le iau de la colegi. Şi mergeam şi le luam”.

Telefonul lui Niculae a murit. Nu i s-a tras de la crăpăturile din carcasă, era aşa când l-a cumpărat tatăl lui, la mâna a doua. Pur şi simplu, mobilul a închis ochii ecranului şi duhul lui pixelat s-a ridicat la cerurile 5G, printre biţii înaripaţi.

Niculae nu s-a îndurat să-l arunce, nu se ştie ce progrese va înregistra tehnologia, poate într-o bună zi smartphone-ul lui va putea fi reparat.

Cum să ceri zahăr de la Ministerul Educației

Nu avea acces la internet de pe el, că asta înseamnă o cheltuială de câteva zeci de lei, iar familia lui are un buget lunar, cu tot cu alocaţiile de la stat, de vreo mie de lei. Dar măcar Niculae putea vorbi la telefon cu colegii sau cu bunicii din satul vecin.

Nimeni din familia Creţu nu are telefon. Caz în care comunicarea cu restul lumii se desfăşoară după rit vechi: dacă vrei să vorbeşti cu cineva, te duci şi strigi la poartă. Un scenariu de aplicat doar dacă vrei să ceri nişte zahăr de la Ministerul Educaţiei. Dar dacă vrei să înveți e mai greu.

Cât tatăl e pe câmp, cu oile, Niculae are grijă de Adelina
La internet, băiatul avea acces doar la orele de informatică de la şcoală. “Ce făceam la orele astea? Ne punea să scriem compuneri, să arătăm că ştim să scriem pe calculator şi că ştim să luăm poze de pe internet. De exemplu, dacă era o compunere despre vacanţa de vară, căutam o poză cu soare”.

Şcoala din Lipniţa nu are bibliotecă, nu există vreun loc în toată comuna de unde să împrumuţi cărţi.
Acasă, Niculae are doar manualele. “Dar sunt mulţi aşa ca mine. La ţară, nu prea are lumea cărţi”.

Citeste mai mult aici…

Scrie un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notify of
loading...