Muncitor plecat la sparanghel la Freiburg: „Muncim în condiții inumane, suntem tratați rău”

Un bărbat care a plecat la cules de sparanghel în Germania a povestit, pentru Monitorul de Suceava, despre condițiile de muncă total improprii pe timp de pandemie de COVID-19, precum și de lipsa de interes a fermierilor locali de a le asigura mijloace minime de protecție.

A plecat din România pe data de 10 aprilie, cu un zbor de la Iași, iar pe aeroport li s-a promis că totul va fi bine, numai că la fața locului lucrurile stau cu totul diferit.

”La sosire, am primit câte o mască de persoană, dar cum se lucrează în câmp și e vânt, praf și mizerie am cerut să ne suplimenteze numărul de măști. Știți ce ne-au spus? Dar ce, în România aveați măști?”, a povestit suceveanul.

Acesta a descris ca ”inumane” condițiile de conviețuire și de muncă.

”Apa care ni se aduce pe câmp este în canistre și pentru a putea bea am improvizat căni din peturi pe care le-am tăiat în jumătate. La stână vă garantez că sunt condiții mai bune”, mai spune muncitorul.

Potrivit bărbatului, câmpurile unde se recoltează sparanghelul sunt la o oarecare distanță de locurile de cazare, iar până acolo muncitorii sunt duși cu autobuze ”de pe care curg tablele”, înghesuiți câte 50-60, fără nici un fel de protecție.

Suceveanul a mai menționat că din cauza lipsei echipamentelor de protecție și a apropierii oamenilor sunt deja patru femei care au fost izolate după ce prezintă simptome de îmbolnăvire cu COVID-19.

Bărbatul s-a arătat surprins și de faptul că au ajuns la muncă în Germania și mulți oameni din zona de carantină a județului Suceava.

”Chiar erau câțiva oameni din Pătrăuți care se lăudau pe aici cum au fentat ei filtrele de poliție și au ajuns pe aeroport și de acolo în Germania”, a mai menționat muncitorul aflat la cules de sparanghel.

Acesta este cantonat alături de aproximativ 500 de români la circa 40 de km de Freiburg, în apropierea graniței cu Franța.

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments