Polițiștii au avut parte de o surpriză când s-a uitat într-un SUV oprit în trafic: „Când crederai că le-ai văzut pe toate”

Un șofer a fost prins în orașul Burlington, din Ontario, Canada, cu un accesoriu inedit instalat în mașină, un SUV.

Vehiculul, un Ford Edge, nu avea scaunul din stânga, iar în locul lui bărbatul de la volan folosea un scaun obișnuit, de grădină.

Descoperirea a fost făcută de un ofițer din cadrul Halton Regional Police Service Burlington. „Când crederai că le-ai văzut pe toate. Da, acela este ‘scaunul’ șoferului”, a transmis instituția pe Twitter, alături de imagini cu improvizația din mașină.

Un SUV aparent normal, cel puțin la exterior
Din imagine se vede că din mașină lipsesc și alte elemente, printre care podeaua din fața scaunului șoferului și ornamente din plastic.


Scaunul de grădină pare să fie folosit de ceva vreme în mașină, deoarece se vede că este prins de caroserie.

Oamenii legii au ridicat plăcuțele de înmatriculare, iar mașina a fost dusă pe platformă la un parc special.

Șoferul este acuzat de conducerea unui vehicul nesigur și de operarea unui vehicul cu centură de siguranță defectă. Acesta urmează să se prezinte în fața instanței pentru a-și afla pedeapsa.

Descoperirile de acest fel nu sunt, din păcate, rare. Un bărbat din Australia a fost prins în timp ce conducea o mașină fără volan. În schimb, vehiculul era prevăzut cu doi clești.

Mai mult, în 2018 poliția britanică a oprit un Peugeot 206 fără volan și scaun pentru șofer. Conducătorul auto stătea pe o găleată întoarsă și vira cu ajutorul unui clește.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments