Perioada de carantină le-a adus dosare penale unor români care s-au întors din țări cu focare de boală ori au intrat în contact cu bolnavi confirmați.
Mulți nu au respectat izolarea menită să îi protejeze pe ei și pe cei din jur şi s-au adunat în grupuri. Alții au distrus spațiile în care au fost cazați. Toți vor răspunde în faţa legii, fără excepție. Pe perioada stării de urgență, orice infracțiune săvârșita este pedepsită și mai aspru. Amenzile cresc și pot ajunge până la 20.000 de lei.
Într-un hotel de 4 stele din capitală, pus la dispoziţia autorităţilor, câţiva romani aflaţi acolo în carantina au făcut prăpăd. Au rupt uşile, au făcut dezastru în camere şi au devastat birourile clădirii.
La celălalt capăt al ţării, în Maramureş, mai mulţi bărbaţi aflaţi în carantină tot într-un hotel, şi-au părăsit camerele, deşi acest lucru este interzis, şi-au organizat o petrecere. S-au adunat la barul de la parter, au ascultat muzica şi au jucat cărţi şi table.
La Craiova, la un alt hotel, întâlnirea dintre persoanele aflate în carantină şi angajaţii DSP s-a încheiat cu scandal. Nervoşi pentru că nu ar fi fost întrebaţi de sănătate nici măcar o dată în cele 14 zile, oamenii au răbufnit şi i-au ameninţat pe oficiali că vor părăsi carantina dacă nu vor primi explicaţii.
Atitudini în carantină:
-Ieşim, nu mai aşteptăm.
-Rupem tot, să vină jandarmii, calc toate geamurile de aici. Nu mai stăm deloc.
Atenţie, orice infracţiune săvârşită în timpul stării de urgenţă poate fi pedepsită în regim agrava. La pedeapsa prevăzuta acum de lege s-ar putea adăuga un spor de până la 2 ani de închisoare.
Distrugerea, de exemplu, s-ar putea pedepsi şi cu 4 ani de închisoare. Iar zădărnicirea combaterii bolilor cu 15 ani de închisoare, dacă a avut ca urmare decesul uneia sau mai multor persoane.
Și nu uitaţi că începând de la prima oră a zilei de vineri, amenzile se măresc considerabil: de la 2.000 până la 20.000 de lei.
Printr-o experienţă neobişnuită a trecut şi fostul internaţional Răzvan Raț, care şi-a pus la dispoziţie hotelul.
Răzvan Raț: Am avut un bărbat care a spus că nu poate mânca decât file de somon, că are alergie la altceva. Și i-am spus că sunt meniuri prestabilite, că nu se poate.
Reporter: Și a mai avut alergie?
Răzvan Raț: Nu.
Citeste mai mult pe stirileprotv.ro