Prețul pâinii a explodat în România, comparativ cu anul trecut. Cât a ajuns valoarea unei franzele în magazin


Prețul pâinii a explodat în România, comparativ cu anul trecut. Cât a ajuns valoarea unei franzele în magazin
În luna august a anului 2022, prețul pâinii în România a fost cu 25,2% mai mare comparativ cu luna august 2021, fiind a zecea creștere înregistrată în rândul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, arată datele Eurostat.

În magazine, o franzelă a sărit de 2 lei, iar o pâine mai mare, cu semințe, costă și 10 lei. Doar chiflele mici mai sunt sub 1 leu.

Potrivit Eurostat, preţul pâinii în UE era, în medie, cu 18% mai mare decât în luna august 2021. „Aceasta este o creştere uriaşă comparativ cu luna august 2021, când preţul la pâine a fost, în medie, cu 3% mai mare decât în luna august 2020”, a informat Eurostat.

Însă unele ţări UE au fost afectate mai mult decât altele. Cele mai mari creşteri ale preţului pâinii au fost înregistrate în Ungaria (cu un avans de 66% în luna august 2022 comparativ cu luna august 2021), urmată de Lituania (33%), Estonia şi Slovacia (ambele cu 32%). La polul opus, cele mai mici creşteri ale preţurilor pâinii au fost înregistrate în Franţa (8%), Luxemburg şi Ţările de Jos (ambele cu 10%).

Eurostat spune că pâinea, legumele şi carnea, alimentele în general au devenit mai scumpe, o creştere deosebită fiind înregistrată la uleiul de gătit şi grăsimi. Această evoluţie este cauzată în special de invazia rusă în Ucraina, care a perturbat semnificativ pieţele globale în condiţiile în care Rusia şi Ucraina sunt mari exportatori de cereale, oleaginoase (în special floarea soarelui) şi îngrăşăminte.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments